Regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv


Apoptoza Apoptoza reprezintă un mecanism genetic de menţinere a homeostaziei cantitative şi calitative a populaţiei celulare prin reducerea surplusului de celule sau înlăturarea celulelor ne­vi­­abile.

Teste la fiziopatologie Тест — Mastertest

Homeostazia cantitativă a populaţiei celulare este men­­ţi­­nu­­tă prin înlăturarea individuală şi organizată a surplusului de celule, care la moment depăşeşte necesităţile funcţionale de ex. Ho­me­ostazia calitativă a populaţiei celulare este menţinută prin moar­tea indusă a celulelor defectuoase, cu diferite mutaţii ne­­viabile, incompatibile cu viaţa, a celulelor canceroase, a ce­­lu­le­lor infectate de virusuri ş. Or, apoptoza, deşi iniţiată de pro­ce­­se patologice celulare, reprezintă, totuşi, un mecanism fiziologic de reglare a homeostaziei tisulare.

Apoptoza este realizarea programului genetic celular de moar­­te controlată — program tanatogen intrinsec, program de sinucidere celulară întru păstrarea homeostaziei celulare canti­ta­tive şi calitative a organismului.

Molto più che documenti.

Apoptoza, spre deosebire de moartea fiziologică şi, în special regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv necroză, care cuprinde în­tregi populaţii celulare, este un proces individual, care se des­fă­şoa­ră într-o singură celulă. De rând cu aceasta, spre deosebire de ne­croză, care este provocată de factori patogeni extracelulari en­­­dogeni sau exogeniapoptoza este iniţiată de programul ge­netic intrinsec celular. Apoptoza poate fi declanşată de factori fiziologici, dar se întâlneşte şi în condiţii de patologie.

Mecanismele trigger de demarare a apoptozei sunt diferite semnale de ordin pozitiv sau negativ. Semnalele specifice pozi­ti­ve pentru iniţierea procesului de sinucidere a celulei pot fi le­zi­unile celulare produse de diferiţi factori patogeni mecanici, fi­zici, chimici, biologici ş.

Aceeaşi semnificaţie au şi semnalele fiziologice — de ex. Semnalele apopto­ti­ce negative reprezintă sistarea acţiunii unor hormoni, care în mod fiziologic menţin existenţa anumitelor celule — lipsa facto­ri­lor de creştere, absenţa testosteronului — moartea celulelor pros­­ta­tei, lipsa estrogenelor — moartea celulelor endometriale, lip­sa prolactinei — moartea celulelor glandei mamare ş. În patogenia apoptozei se disting câteva stadii.

În perioada de iniţiere a apoptozei are loc recepţionarea sti­mu­lilor apoptotici tanatogeni de către receptorii specifici de pe membrana celulară şi activarea ulterioară a regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv ge­ne­tic, care controlează apoptoza.

În perioada de execuţie declanşată de programul genetic are loc modificarea permeabilităţii membranei mitocondriale, mic­şo­rarea de ATP şi generarea de specii active de oxigen, radicali liberi.

În perioada finală a apoptozei are loc degradarea celulei sub acţiunea a mai mulţi factori, principali fiind enzimele specifice — caspazele şi mecanismele mitocondriale.

Caspazele denu­mi­­rea provine de la cisteină şi aspartat reprezintă proteaze, care au cisteina în calitate de centru activ catalitic şi produc clivarea legăturilor peptidice după acidul aspartic.

sodă în tratamentul artrozei

Caspazele presinte­ti­zate se află în celule în formă inactivă, fiind activate de sem­na­lele tanatogene. După iniţierea apoptozei mitocondriile continuă să sintetizeze ATP şi astfel susţin energetic procesul de apop­toză, care necesită energie pentru menţinerea integrităţii mem­­bra­nei celulare şi preîntâmpinarea revărsării conţinutului celular în afara celulei cu acţiune potenţial nocivă asupra altor celule În lipsa energiei apoptoza iniţiată se termină prin necroză.

regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv durere atunci când mergeți în articulația șoldului

Procesele biochimice apoptotice au diferite echivalente mor­­­­­­­­fo­logice. Astfel apoptoza aparent se desfăşoară în regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv eta­­pe morfologic distincte.

Prima etapă începe cu izolarea celulei pornită pe calea apop­­­tozei de celulele limitrofe prin dezorganizarea structurilor ce­lu­­lare — dispariţia microvilozităţilor membranare, a desmozo­mi­­lor, a complexelor de adeziune intercelulară.

Celula pierde apa, iar citoplasma şi nucleul se regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv, volumul celulei se micşorează. În etapa următoare are loc fragmentarea celulei cu formarea de convoluţii citoplasmatice cu fragmente celulare învăluite de fragmente de membrană citoplasmatică — vacuolizarea.

Nucleul se condensează cariopicnozase fragmentează cariorexisiar fragmentele acestuia sunt de asemenea incluse în convoluţii for­ma­te de membrana nucleară. În ultima etapa toată celula apare transformată în fragmente celulare incluse în convoluţii membranare — corpi apoptotici, care sunt fagocitaţi de macrofagele tisulare, celulele epitelialece­lulele musculare netede.

În aşa mod, până la anihilarea deplină a celulei supuse apoptozei se menţine integritatea structurală şi funcţia membranei celulare proces, care necesită energie.

Aceas­­ta menţine intracelular sau în interiorul corpilor apop­to­tici substanţele componente ale celulei electroliţi, enzime, sub­stanţe biologic active potenţial nocive pentru celulele vecine sănătoase, care ar putea provoca moartea acelora sau procesul inflamator după cum se întâmplă în necroză. Apoptoza, primordial fenomen fiziologic, are şi diferite im­pli­caţii în patologie. Există boli prin insuficienţa apoptozei, atunci când în pofida stimulilor tanatogeni de ex. O altă categorie reprezintă bolile prin accelerarea procesului de apoptoză cu depleţia populaţei celulare de ex.

Necroza Moartea celulară reprezintă sistarea ireversibilă a activităţii celulei în organismul încă viu.

Vindecare răni

În funcţie de semnificaţia biologică moartea celulară se împarte în: moarte celulară fiziologică; moarte celulară patologică — necroza. Moartea celulară fiziologică este înlăturarea din organism a celulelor îmbătrânite, care şi-au realizat completamente poten­ţia­lul funcţional în limitele programului genetic şi urmează a fi în­lo­cuite cu celule tinere — regenerarea fiziologică.

Majoritatea ce­­lulelor au un termen limitat de viaţă şi activitate, mor şi sunt în­­lă­turate din organism fără careva consecinţe patologice, fiind expulzate în mediul ambiant celulele descuamate ale pielii, trac­­tului gastrointestinal şi urogenital, arborelui regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv sau sunt fagocitate de sistemul fagocitar macrofagal de ex.

Necroza este sistarea ireversibilă a activităţii celulei, moar­tea celulei sau a unei părţi de ţesut, organ în organismul încă viu. Necroza poate fi definită ca moarte accidentală, violentă survenită de pe urma acţiunii factorilor nocivi extracelulari — fie endogeni din însăşi organismulfie exogeni parveniţi din exerciții de perie de durere articulară. Or, necroza este moartea locală, în timp ce moartea în sens general înseamnă moartea întregului organism.

În acelaşi context necroza se deosebeşte şi de modificările post mortem în organe survenite după moartea organismului. Necroza este precedată de necrobioză — procesul de murire a celulei, ţesutului, organului.

regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv

Ne­­crobioza include totalitatea de procese patobiochimice, pa­to­his­tologice şi fiziopatologice, care reflectă modificările meta­bo­­lice, ale ultrastructurii şi funcţiei celulelor, ţesuturilor, regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv în procesul muriri începând de la acţiunea factorului patogen ta­na­togen şi până la necroza finisată.

Etiologia necrozei. Necroza poate fi provocată de diferiţi factori etiologici exogeni cu acţiune patogenă directă asupra ce­lu­lelor, care rezultă leziuni celulare irecuperabile: factori meca­nici, fizici, chimici, regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv. Necroza mai poate fi consecinţa altor procese patologice celulare, tisulare, de organ şi integrale dis­trofii, inflamaţie, modificări hemocirculatorii locale şi gene­rale, hipoxie, dishomeostazii, dismetabolisme, dereglări ner­voa­se şi endocrine ş.

În funcţie de faza ciclului celularîn care survine, necroza poate fi mitotică survine în faza mitozei celulare sau in­ter­fazică survine în perioada intermitotică. Necroza mitotică se află în relaţie cu patologia aparatului mitotic, ceea ce induce mi­toze patologice şi rezultă celule neviabile. Necroza interfazică este moartea celulelor normale sub acţiunea factorilor nocivi.

Factorii etiologici induc necroza prin afectarea sistemelor vitale ale celulei: sistemelor de receptori şi de mesageri secunzi, a homeostaziei ionice, a sistemelor energetice, metabolice, repa­ra­­tive, reproductive, autofagale ş.

Soiuri de regenerare reparatorie. Morfallaxis și epimorfoză

Necroza celulară inevitabil induce două categorii de reacţii din partea organului de reşedinţă. Din prima categorie face parte inflamaţia.

Reacţia inflamatoare ca răspuns la alterarea celulară vizează demarcaţia şi izolarea celulelor moarte, localizarea ne­cro­­zei, înlăturarea reziduurilor celulelor moarte, regenerarea regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv res­ta­bilirea deficitului de structură.

Din a doua categorie fac par­te reacţiile suscitate de deficitul structurii şi funcţiei organului su­pus necrozei şi orientate spre menţinerea homeostaziei bio­chi­mice, structurale şi funcţionale a organului — reacţii compen­sa­torii, protectivereparative.

Apa minerală unicală

De menţionat că necroza include nu nu­mai moartea celulelor, ci şi dezintegrarea structurilor ace­lu­lare — fibrele ţesutului conjunctiv, substanţa fundamentală. Or, necrobioza organului include mecanisme tanatogenetice şi mecanisme sanogenetice, de relaţiile cantitative ale cărora va depinde vectorul procesului în organ: la predominarea reacţiilor sanogenetice — spre convalescenţă, la predominarea proceselor tanatogene — spre moartea organului. Perioadele necrozei.

Apa minerală Unicală Inla o adâncime de metri a fost descoperită o altă apă minerală curativă cu componenţă chimică: azotată, hidrocarbonată, natriu-clorurată, slab termală cu mineralizare scăzută şi fără componenţi specifici.

Sumar necroza trece următoarele peri­oa­de de evoluţie Policard, Bessis, : perioada de boală celulară — leziuni celulare şi modificări compatibile cu viaţa şi recuperabile, reversibile; perioada agoniei celulare cu alterarea ireversibilă a unor structuri, în timp regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv alte structuri celulare îşi mai păstrează fun­cţi­onalitatea; moartea celulei — sistarea ireversibilă a funcţionalităţii ce­lulei; autoliza şi autofagia celulelor moarte.

Patogenia necrozei Factorii etiologici potenţiali necrobiogeni pot exercita ac­ţi­uni multiple asupra celulei, provocând leziuni celulare. Cele mai vulnerabile structuri celulare, asupra cărora acţionează factorii patogeni sunt: membrana citoplasmatică, nucleul celular, mito­con­driile, aparatul sintetic, lizozomii.

Fibrin ce este Hipertensiune FIBRIN fibră de fibră latină este o proteină insolubilă în apă formată din fibrinogen sub acțiunea trombinei pe ea în procesul de coagulare a sângelui. Cheagul de fibrină din sânge care oprește sângerarea constă din fire fibrine țesute într-o rețea densă și celulele sanguine prinse de ele.

La acţiunea factorului nociv asupra membranei celulare se afectează reactivitatea specifică a celulei şi recepţia stimulilor ex­­tracelulari, funcţia de transport şi permeabilitate selectivă cu dereglarea homeostaziei ionice intracelulare, a electrogenezei şi menţinerii potenţialului de repaus, presiunea osmotică intrace­lu­lară, hidratarea celulară, menţinerea intracelulară a enzimelor spe­cifice celulei.

La afecţiunea mitocondriilor se dereglează pro­ce­sele catabolice de oxidare, energogeneza şi conservarea ener­giei prin fosforilarea oxidativă, ceea ce ulterior afectează toate pro­cesele celulare consumatoare de energie: reacţiile anabolice, re­parative, protective ş.

Alterarea reticulului endoplasmatic dereglează homeostazia intracelulară a calciului şi activează procesele autocatalitice in­du­­se de ribonucleaze, proteaze, endopeptidaze, fosfolipaze. Al­te­rarea ribozomilor dereglează sinteza de proteine şi posi­­bi­li­ta­tea regenerării structurilor celulare.

regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv

Alterarea lizozomilor con­du­ce la eliminarea şi activarea enzimelor lizozomale şi intensi­fi­carea proceselor autolitice. Afecţiunile nucleului aboleşte ca­pa­ci­tatea de multiplicare. În procesul de necrobioză convenţional poate fi evidenţiată următoarea succesivitate a evenimentelor patologice: modificări biochimice — modificări ultrastructurale subcelulare — modificări structurale celulare — dereglări funcţionale.

Importanţă patogenetică majoră în necrobioză au următoa­re­le fenomene patologice: formarea de radicali liberi. Iniţial generatori de radicali li­­­­be­ri sunt însăşi factorii patogeni: hipoxia, radiaţia ionizantă, in­fla­maţia şi alte procese patologice. În virtutea topografiei mem­­­­­­bra­na celulară prima suportă atacul oxidativ cu se prinde în articulația genunchiului cum să tratezi multe efecte no­cive: peroxidarea lipidelor membranare cu formarea de pe­ro­xi­­­­­­zi lipidici din acizii graşi polinesaturaţi şi lezarea paralelă a mem­­­­­branei citoplasmatice, legarea grupelor SH din compo­nen­ţa pro­­teinelor cu fragmentarea acestora, legarea tiaminei din com­po­­­nenţa ADN cu ruperea lanţului acestuia.

De menţionat că în celula regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv procesul de ge­ne­rare a radicalilor liberi este acceleratdevenind un factor tana­to­­gen; dishomeostazia calciului intracelular. Concentraţia cal­ci­ului citozolic este egală cu cca M, în timp ce concentraţia ex­­­tracelulară a calciului constituie cca M.

Toate aceste modificări constituie încă stadiul reversibil al necrobiozei. Continuarea proceselor necrobiotice conduc la modificări ireversibile, ceea ce depinde atât de intensitatea factorului nociv şi de durata necrobiozei, cât şi de starea anterioară a celulei. Astfel ficatul suportă 1—2 ore de hipoxieiar creierul — doar 3—5 mi­nu­te.

Regenerarea fiziologică și reparativă. Tipuri, moduri de regenerare reparativă

Punctul critic de tranziţie de la etapa reversibilă a necro­biozei la cea ireversibilă este lezarea mitocondriilor şi inca­pa­ci­tatea acestora de a genera ATP şi implicit de a menţine pro­ce­se­le celulare.

În consecinţă are loc prevalarea activităţii fosfoli­pa­zei A2, care scindează acidul arahidonic din componenţa mem­bra­ne­lor celulare asupra activităţii sintazelor de fosfolipide şi astfel este dereglat turnover-ul de fosfolipide cu degradarea pro­gre­sivă a membranelor celulare. Concomitent activizarea enzi­me­lor PG pro­staglandin -sintetazelor generează leucosanoizi, iar aceştia suc­cesiv produc radicali liberi, care alterează mem­brana cito­plas­­matică.

Manifestările necrozei Multitudinea de manifestări ale necrozei întrunesc modifi­că­ri­le biochimice, ultrastructurale, morfopatologice şi dereglările fun­cţi­onale în diferite substructuri celulare.

Pagina 2 - Vindecare răni

Sumar ele pot fi prezentate în aspectul următor. În citoplasmă are loc intumescenţa, edemul, plasmorexia frag­­­mentareaplasmoliza distrucţialezarea substructurilor ce­­lulare cu consecinţele respective. În nucleu are loc conden­sa­rea acestuia cariopicnozahipercromia, fragmentarea cariore­xisdegradarea carioliza. La nivel de ţesut regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv organ necrobioza se manifestă prin ne­cro­ză colicvaţională şi necroză coagulaţională.

Consecinţele necrozei Consecinţele necrozei la nivel celular sunt procesele post-mortem: liza celulei, autofagia şi fagocitoza cu reutilizarea pro­du­selor asimilabile şi excreţia produselor neasimilabile.

regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv cauzele și tratamentul durerii în articulațiile genunchiului

Consecinţele necrozei pentru organ constituie procesele pa­to­logice inflamţiadelimitarea demarcaţia zonei necrozate cu leuco­cite, macrofagi, fibroblaşti, incapsularea, sechestrarea por­ţi­unii necrotizate, regenerarea completă restituţiaregenerarea incompletă sclerozarea.

Consecinţele pentru organism sunt procesele patologice in­te­grale mediate de resorbţia produşilor de dezintegrare reacţia fa­zei acute, febra, toxemia, hiperkaliemia şi de abolirea funcţiei or­­ganului necrotizat insuficienţa cardiacă, renală, hepatică, res­pi­­ratorie.

Severitatea consecinţelor depinde de importanţa vitală a organului necrotizat, volumul necrozei, capacitatea organis­­mu­lui de a compensa funcţiile organului necrotizat, capacitatea de regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv a structurilor necrotizate.

Dediferenţierea celulară Ontogeneza dezvoltarea individuală a organismului par­cur­ge următoarele etape: zigot — embrion — făt — copil — adoles­cent — adult — bătrân.

Aceste etape se desfăşoară în baza a câ­tor­va procese celulare: proliferarea celulară, diferenţierea celulară, organogeneza.

Lecția 2 : Țesutul epitelial

Proliferarea celulară reprezintă multiplicarea celulelor, creş­­terea populaţiei celulare prin diviziuni mitotice succesive în cre­ştere dicotomică: dintr-o celulă apar 2, din acestea — ulterior 4, 8, 16 etc. În diviziunea mitotică celula-mamă transmite ce­lu­lelor descendente întregului genom celular toate caracterele ge­ne­tice pe care le posedă organismul. Astfel, fiecare celulă con­ţi­ne in­for­ma­­­ţia genetică proprie întregului organism.

Proliferarea stă la ba­­­­­­­­­­­za diferenţierii celulare şi a organogenezei. Proliferarea celu­la­ră începe de la zigot şi continuă în unele organe până la moar­te. Diferenţierea celulară reprezintă procesul, prin care celulele cu potenţial genetic similar pierd o parte din proprietăţile moşte­ni­te, păstrând doar unele din acestea şi degetele artritei artroso aşa mod se speciali­zea­ză în direcţia formării grupelor de regenerarea fiziologică și reparativă a țesutului conjunctiv cu structură şi fun­cţionalitate omogenă.

Or, diferenţierea constă în limitarea pro­gre­sivă a manifestării programului genetic totipotenţial al zigo­tu­­lui cu generarea de celule postzigotice cu potenţial genetic redus.

În mod concret acest proces se produce prin reprimarea unor gene cu activarea selectivă a genelor codificatoare de pro­te­ine specifice purtătoare de funcţii specifice. Din întreg ge­no­mul, care persistă în celulele diferenţiate, active sunt doar genele ce determină specificitatea structurală şi funcţională a celulei. Astfel, ontogeneza parcurge câteva etape de dezvoltare, carac­te­ri­zate prin diferit grad de potenţie celulară: zigotul totipotent, din care se dezvoltă toate celulele or­ga­nismului; celulele multipotente ale foiţelor embrionare ento- ecto- şi mezodermacare dau naştere la mai multe ţesuturi; celulele stem pluripotentecare sunt cap de serii celulare; celulele unipotente ale ţesuturilor şi organelor.