Tip de regenerare a țesutului conjunctiv liber, Țesut conjunctiv

Patogenia reacţiilor alergice Proliferarea şi regenerarea în focarul inflamator Etapa a treia a procesului inflamator include proliferarea şi restabilirea integrităţii structurilor inflamate prin regenerare. Pro­liferarea reprezintă multiplicarea şi acumularea în focarul in­flamator a celulelor de origine mezenchimală. Proliferarea se efec­­tuează din câteva surse celulare.

Țesut conjunctiv - Wikipedia

Una din sursele celulare sunt celulele stem hematopoietice, care emigrează din sânge şi care dau naştere la un număr mare de monocite, ce fagocitează nu numai microorganismele, ci şi celulele proprii moarte.

La ce­lu­lele provenite din diferenţierea şi proliferarea celulelor stem se asociază şi cele emigrate din patul vascular — monocite, limfo­ci­­tele T şi B, plasmocitele. Concomitent în focarul inflamator pro­li­ferează şi fibroblaştii locali, celulele cambiale epiteliale. Fibro­blaş­tii în focarul inflamator sintetizează glucozaminoglicanii din componenţa substanţei fundamentale, formează fibrele ţesu­tu­lui conjunctiv colagenice şi elasticeiar mai apoi se maturi­zea­ză până la fibrocite — astfel se formează ţesutul conjunctiv.

insidefashion.ro - Ţesutul conjunctiv (5)

Reglarea proliferării se efectuează de către substanţe spe­ci­fice numite keiloni glicoproteide cu M. Funcţia keilonilor con­stă în inhibiţia mitozei celulare. Funcţionarea sistemului reglator cu keiloni se efectuează prin mecanismul de autoreglare cu feed-back negativ. În cazul, în care alteraţia micşorează numărul de ce­lule mature în focarul inflamator deficitul de structură tip de regenerare a țesutului conjunctiv liber, se mic­şorează respectiv şi cantitatea de keiloni sintetizaţi de aces­tea, ceea ce deblochează mitoza celulară şi astfel este iniţiată pro­liferarea inflamatorie.

Pe măsură ce în urma mitozei creş­te numărul de celule, proporţional creşte şi concentraţia keilonilor sintetizaţi de acestea. La restabilirea populaţiei recenzii preparate comune de ce­lu­le homeostazia structurală keilonii inactivează en­zi­mele parti­ci­pante la reduplicaţia ADN şi mitoza se inhibă.

Regenerarea este procesul de restabilire a integrităţii struc­tu­rilor alterate în focarul inflamator regenerarea şi se găseşte în dependenţă directă de volumul distrucţiilor şi de capacităţile regenerative ale organului inflamat. În funcţie de aceste condiţii restabilirea poate fi completă sau incompletă. În organele cu potenţial regenerativ mare are loc resta­bilirea completă a tuturor structurilor alterate ale organului atât spe­ci­fice cât şi nespecifice — regenerarea completă, restituţia.

În organele cu potenţial regenerativ redus în combinaţie cu volumul mare al distrucţiei este imposibilă restabilirea completă a structurilor alterate cu ţesut specific, din care cauză defectul de structură este acoperit cu ţesut nespecific conjunctiv.

O astfel de regenerare se numeşte regenerare incompletă, substituţie, scle­ro­zare. Inflamația pastilelor articulațiilor umărului dintre reacţia inflamatoare şi reac­ti­vi­tatea organismului Deşi procesul inflamator este localizat în anumite organe, evoluţia şi intensitatea lui depinde nu numai de proprietăţile fac­­torului patogen, de volumul şi caracterul alteraţiei, ci şi de reac­ti­­vitatea organismului.

Reactivitatea generală a orga­­nismu­lui şi, indirect, intensitatea procesului inflamator sunt modulate de mai multe sisteme ale organismului, dar în primul rând de sis­te­­mul ner­vos central şi de hormonii glandelor endocrine. Influen­­ţele asupra procesului inflamator sunt stimulatoare pro­­infla­matoare şi tip de regenerare a țesutului conjunctiv liber antiinflamatoare. Modulatori vigu­ro­­şi ai infla­ma­ţiei, care tip de regenerare a țesutului conjunctiv liber amplifica sau atenua reacţia infla­ma­torie, sunt neuro­­transmiţătorii, hormonii glandelor endocrine, sis­temul imun, ţesutul conjunctiv, particularităţile metabolis­mu­lui ş.

Aceş­ti factori determină caracterul cantitativ al inflama­­ţiei. Din influenţele endocrine vom menţiona hormonii tiroidieni şi supresiv al inflamațiilor hormoni proinflamatoriinsulina şi glu­co­­corticoizii hormoni antiinflamatori.

Factorii nervoşi şi endocrini influenţează reacţiile pro­ce­sului inflamator — reacţiile vasculare, exsudaţia, emigrarea, pro­li­ferarea, regenerarea. Din structurile nervoase cu influenţă certă asupra procesului inflamator face parte sistemul nervos vegetativ. Astfel, efectele vegetative asupra structurilor tisulare şi vasculare se răsfrâng şi asupra procesului inflamator de ex.

Meniu de navigare

Efec­torii finali ai inflamaţiei, care formează răspunsul organis­mu­lui, sunt microvaseleleucocitele, structurile mezenchimale, ţesuturile specifice susceptibile la acţiunea mediatorilor. Spec­trul şi intensitatea acestui răspuns va depinde atât de pro­pri­etă­ţile mediatorilor inflamaţiei, cât şi de reactivitatea de specie şi cea individuală de rasă, sex, vârstă ş. Influenţele endocrine asupra procesului inflamator poartă caracter proinflamator de ex.

Reacţia inflamatorie adecvată corespunde factorului etiolo­gic atât calitativ, cât şi cantitativ.

Astfel, intensitatea reacţiei in­fla­matoare corespunde forţei cauzei provocatoare şi volumului le­ziunilor produse de acesta. Totodată ea este funcţie a reac­ti­vităţii de specie şi individuale, a particularităţilor morfofi­zio­lo­gice ale organului, în ameliorați inflamațiile severe ale genunchiului se dezvoltă inflamaţia. Reacţia inflamatoare adecvată posedă un caracter protectiv optim, care de rând cu alteraţia inevitabilă, conţine şi reacţii fi­zi­ologice, menite să elimine din organism factorul patogen, să res­tabilească integritatea structurilor lezate şi homeostazia funcţi­ona­lă dereglată.

Ţesutul conjunctiv (5)

Pe parcursul evoluţiei au supravieţuit organis­me­le capabile să răspundă la agresie printr-o reacţie inflamatorie adecvată factorului patogen, suficientă pentru anihilarea acestuia şi restabilirea homeostaziei. O atare reacţie inflamatorie, care co­­­respunde factorului patogen calitativ şi cantitativ, se numeşte inflamaţie normoergică; cu anumite particularităţi individuale ne­esenţiale tip de regenerare a țesutului conjunctiv liber vârstă, sex, ereditate, constituţie ş.

Reacţia inflamatorie neadecvată factorului etiologic se ma­ni­festă cantitativ fie prin insuficienţa sau absenţa reacţiilor in­fla­matorii tip de regenerare a țesutului conjunctiv liber acţiunea factorilor nocivi, fie prin caracterul lor excesiv, care depăşeşte forţa excitantului şi volumul leziunilor. Reacţia inflamatorie inferioară intensităţii acţiunii agresive a factorului patogen şi a volumului distrucţiilor se numeşte hi­po­er­gică.

Ea decurge lentîndelungat, deseori trece în formă cro­nică, cu predominarea alteraţiei, cu tendinţă spre generalizare diseminare, septicemieeste insuficientă pentru a confrunta agre­sia şi pentru a restabili homeostazia structurală. Reacţia inflamatorie exagerat de intensivă exacerbată se numeşte reacţie hiperergică. Ea se întâlneşte în hipersensi­bi­li­tate alergie şi se evidenţiază prin caracterul excesiv de intens al tuturor reacţiilor inflamatorii alteraţie, reacţii vasculare, exsu­da­ţiecare depăşesc măsura rezonabilă de protecţie şi sunt ele sin­gu­re cauză a alteraţiei secundare masive, ceea ce are con­se­cinţe ne­faste, uneori fatale, pentru organism.

Sarcina medicinei practice vis-a-vis de procesul inflamator neadecvat este ajustarea acestuia până la forma adecvată nor­mo­ergică prin stimularea procesului inflamator în caz de hipo­er­gie şi atenuarea acestuia în caz de hiperergie. În aceste scopuri au fost elaborate remedii atât proinflamatoare, cât şi anti­in­fla­ma­toare apte de a modula în mod artificial reacţia inflamatoare, de a o ajusta la caracterul şi volumul leziunilor şi de a-i conferi un ca­­­racter adecvat.

Aceste remedii sunt atât naturale, cât şi de sin­teză. Din antiinflamatoare fac parte: antienzimele antitripsina ş. Pentru corecţia pato­ge­netică a inflamaţiei este utilizat efectul mediatorilor in­fla­­ma­tori intrinseci.

tip de regenerare a țesutului conjunctiv liber Astfel aspirina şi antiinflamatoarele neste­ro­ide in­hibă calea ciclooxigenazică şi sinteza prostaglandinelor şi în aşa mod atenuează procesele inflamatorii, calmează durerea, micşo­rea­ză temperatura corpului crescută în febră, inhibă agregarea plache­te­lor, împiedică formarea TxA2. Efectul antiinflamator al gluco­cor­­ticoizilor se explică prin inhibiţia fosfolipazei A2 şi în­ce­tinirea sintezei globale de eucosanoide. De menţionat că remediile antiinflamatoare irită mu­­coasa gas­trică, chiar cu efect ulcerogen.

Aceasta se explică prin faptul că în organism există două enzime, care participă la tip de regenerare a țesutului conjunctiv liber pros­taglandinelor — prostaglandinsintaza-1, care sinteti­zea­ză pros­ta­­glandine ce protejează mucoasa gastrică de acţiunea agre­­sivă a acidului clorhidric şi prostaglandinsintaza-2, care sinte­ti­­zează prostaglandine cu efecte flogogen, pirogen şi algic.

As­pi­ri­na de rând cu inhibiţia sintezei prostaglandinelor proin­fla­ma­toare inhibă şi sinteza prostaglandinelor cu efect protectiv. Acţiune proinflamatoare posedă stimularea cu antigeni spe­cifici, imunostimulatoarele, pirogenele provoacă ridicarea tem­pe­raturii corpului — febra artificială.

Modificările generale din organism în inflamaţie Ca şi orice proces patologicinflamaţia îmbină modificări locale şi generale. Se poate stipula, că inflamaţia este un proces patologic predominant local asociat de modificări generale.

Mo­dificările generale în organism în cazul inflamaţiei apar prin me­canismele tipice de generalizare: neuro-reflex, limfo- şi hemato­gen, prin continuitate şi prin pierderea funcţiei organului infla­mat. Complexul de reacţii generale declanşate de procesul infla­ma­tor întruneşte reacţia fazei acute. De rând cu aceasta procesul inflamator provoacă modificări în sistemul imun, declanşând reac­ţii imune de tip umoral şi celular, hipersensibilitate de tip imediat sau întârziat, procese autoimune.

Durerea, care acompaniază permanent inflamaţia, provoacă stres psiho-emoţional cu întreg spectrul de reacţii neuro-ve­ge­ta­tive, endocrine, metabolice.

După cum sugerează și numele, țesutului conjunctiv servește o funcție de conectare. Aceasta susține și se leagă de alte țesuturi din organism. Spre deosebire de țesut epitelialcare are celule care sunt strâns ambalate împreună, țesutul conjunctiv are de obicei celule împrăștiate pe tot parcursul unei matrice extracelulară fibroase proteine și glicoproteine atașate la o membrană bazală.

Microorganismele şi produsele activităţii vitale a acestora, sub­stanţele din componenţa microorganismelor pirogenele pri­ma­re exogeneprodusele alteraţiei celulare pirogenele primare endogene provoacă febra. Mediatorii inflamaţiei provoacă leucocitoza sau leuco­pe­niamodificări ale spectrului proteic plasmatic cu predo­mi­na­rea fracţiilor globulinice, în special a fracţiei de gama-glo­bu­li­nediseminarea microorganismelor cu septicemie, focare infla­ma­toare secundare metastatice în organele distanţate de focarul primar, dereglări ale coagulabilităţii sângelui coagularea intra­vas­culară diseminatăşoc endotoxinic etc.

Dereglarea funcţiilor organului inflamat funcţio laesa an­tre­nează dereglări homeostatice, care declanşează diferite reacţii compensatorii din partea altor organe tip de regenerare a țesutului conjunctiv liber sisteme neafectate.

Deşi reacţiile generale ale organismului sunt sinergiste cu procesul inflamator local şi destinate unui scop unic — anihilarea factorului patogen şi restabilirea homeostaziei, uneori acestea au şi consecinţe patologice reacţii alergice şi autoimune, socul en­do­toxinic, coagularea intravasculară diseminată. Procese patologice alergice Etiologia alergiei.

Colagenul: Ce este? ● Proprietati si Beneficii pentru Organism

Caracteristica alergenelor Reacţii alergice tip I Reacţii alergice citotoxice citolitice tip II Reacţii alergice tip V Reacţii alergice tip IV Hipersensibilitate nespecifică Reacţii autoalergice Caracteristica generală a reacţiilor alergice Alergia hipersensibilitatea este sensibilitatea şi tip de regenerare a țesutului conjunctiv liber exagerată şi calitativ modificată a organismului la substan­ţe­­le de natură antigenică şi haptenică, care au la bază reacţii imu­no­logice asociate de leziuni celulare, inflamaţie, necroză.

Ast­fel, reacţiile alergice, deşi au la bază mecanisme imunologice fi­zi­ologice, reprezintă procese tip de regenerare a țesutului conjunctiv liber cu manifestări şi con­se­cinţe nefaste pentru organism. Reacţiile alergice conţin în patogenia lor două tipuri de pro­cese imunologice — umorale şi celulare. Reacţiile alergice, care au la bază reacţii imune umorale fac parte din hipersensibilitatea de tip imediat; reacţiile alergice, care au la bază reacţii imune celulare, fac parte din hipersensibilitatea de tip întârziat.

De­oa­re­­ce atât reacţiile imune, cât şi cele alergice au un substrat pato­ge­­netic comun, în aprecierea esenţei biologice a reacţiilor aler­gi­ce apar anumite dificultăţi. În planul diferenţierii reacţiilor imu­no­­­lo­gice şi celor alergice este adoptată următoarea poziţie: reac­ţiile organismului declanşate de antigenul heterogen, care vizea­­ză restabilirea homeostaziei antigenice, adecvate calităţii şi can­ti­tă­ţii antigenului şi cu caracter protectiv, se numesc reacţii imu­ne; reac­ţiile similare cu cele imune, însă neadecvate canti­ta­tiv anti­ge­­nului hiperergiecare depăşesc măsura rezonabilă a pro­tec­­ţiei organismului şi conduc la leziuni celulare, se numesc reac­ţii alergice.

În formă laconică se poate stipula că reacţiile alergice sunt reacţii imune, care provoacă leziunile celulare, in­fla­maţia, necroza.

Caracteristica alergenelor Substanţele de natură antigenică şi haptenică, care declan­şea­ză reacţii alergice, se numesc alergene. Alergenele prezintă ace­leaşi antigene, care, însă, provoacă nu reacţii fiziologice imu­ne, ci reacţii patologice alergice. În acest context tip de regenerare a țesutului conjunctiv liber ca­rac­te­risticile antigenelor se refera în mare măsură şi la alergene.

Muzică Terapeutică - Echilibrare Energetică totală - Vindecatoare Miraculoasă

Clasificarea alergenelor Î n f u n c ţ i e d e o r i g i n e: a alergene exogene — re­­zi­dă în mediul ambiant, de unde pătrund în organism; b alerge­ne endogene — sub­stanţe din compoziţia organismului; alerge­ne­le endogene se mai numesc autoalergene. Alergenele exogene se divizează în: alergene de menaj.